Dan Schipor

Dan Schipor

Consultant în modelarea, guvernanța și managementul afacerilor / Fondator Daris Consulting

+ 0
ani experiență ca partener în companii de top de consultanță în management strategic și operațional, business modelling și interim management
+ 0
de ani experiență în top managementul unor companii autohtone și multinaționale, organizații antreprenoriale, publice și non-profit, unde a deținut poziții în Executive, Consultative sau Advisory Boards.
+ 0
de proiecte de consultanță în management, în țară și străinătate.

Dan Schipor și-a început cariera de manager lucrând pentru companii naționale și multinaționale. După o experiență bogată acumulată și după ce a condus companii cu sute de angajați și bugete de zeci de milioane de euro, a decis să înființeze compania Daris Consulting în anul 2004. Ulterior, în anul 2016, Dan Schipor a ocupat funcția de Head of Management Consulting pentru BDO România timp de aproape 10 ani.

În ultimii 20 de ani, Dan Schipor a lucrat în peste 500 de proiecte de consultanță în management, în special pentru companii antreprenoriale medii și mari care și-au dorit să treacă la un alt nivel de guvernanță și management al afacerilor, dar și pentru o serie de corporații prezente în România care au dorit să își adapteze practicile de management la piața locală. Împreună cu echipele coordonate, a intervenit în managementul organizațiilor client pentru a-i ajuta în:

  • crearea strategiilor de afaceri și a instrumentelor de management strategic interne,
  • modelarea sau remodelarea proceselor interne și a modului de creare a plusvalorii,
  • reducerea riscurilor de management,
  • auditarea proceselor, practicilor și instrumentelor de management,
  • crearea sistemelor interne de guvernanță și management,
  • însănătoșirea afacerilor prin îmbunătățirea constantă și predictibilă a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță (performance management),
  • creșterea rezultatelor operaționale și organizaționale prin implementarea de programe MBO (Management by Objectives),
  • bugetarea corectă și asigurarea necesarului de finanțare a modelelor de afaceri,
  • gestionarea schimbărilor organizaționale prin programe de change management,
  • managementul investițiilor pentru dezvoltarea de noi divizii de afaceri, noi piețe sau noi produse,
  • pregătirea companiilor pentru atragerea de investitori diverși,
  • evaluarea, completarea și creșterea performanțelor echipelor de management prin:
    • auditarea și evaluarea echipelor de management,
    • programe de recrutare și executive search,
    • programe de pregătire și formare managerială,
    • programe de consultanță, coaching, mentoring sau shadowing,
  • asigurarea unei succesiuni predictibile și cu riscuri scăzute prin:
    • identificarea managerilor competenți sau cu potențial,
    • pregătirea echipelor manageriale pentru a prelua noi responsabilități,
    • interim management sau shadowing management pe perioada tranziției către o nouă echipă de management.

Dan este licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Tranzacții Internaționale, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a absolvit în anul 2009 Programul MBA al Open University din Marea Britanie, cu următoarele specializări: Strategie, Finanțe, Marketing în context global, Making a difference (performance and change management). În anul 2012 a absolvit Business Mentoring Program, program intensiv de pregătire managerială creat de profesori MIT pentru FPP România, cu următoarele specializări: HR, Marketing, Operațiuni și Vânzări.

Din anul 2017, Dan Schipor deține acreditarea internațională CMC (Certified Management Consultant) și recent a obținut certificarea națională Envisia Boards of Elite – program de profesionalizare a activității membrilor de board.

De peste 30 de ani, Dan Schipor este activ în societatea civilă, fiind membru și deținând diferite roluri în structurile de conducere a mai multor organizații, asociații și fundații, printre care: AIESEC, Rotary International, Romanian Business Leaders, Business Advisory Romania.

Pasionat de teoria sistemelor complexe, managementul performanței și tenis, Dan Schipor crede că dezvoltarea personală este o îmbinare armonioasă între cunoștințe teoretice și practică, iar fiecare persoană evoluează și devine suma experiențelor trăite din care a învățat ceva.

Membrii Boardului - Business Advisory România

Andrei Ristea

Trend Consult
Președinte BAR

Anca Rarău

Brandocracy

Tudor Galoş

Tudor Galoş Consulting

Întrebări frecvente

FAQs
De ce să devin consultant membru Business Advisory Romania?

Ca membru Business Advisory Romania, vei face parte dintr-o comunitate de consultanți experimentați, care răspund uneia dintre cele mai frecvente provocări ale antreprenorilor și executivilor: identificarea expertizelor necesare pentru a găsi cele mai potrivite soluții strategice și operaționale de eficientizare și creștere a businessurilor.

Prin implicarea în Business Advisory Romania, alături de ceilalți membri ai asociației, poți contribui la dezvoltarea unor abordări integrate, accesibile companiilor mici, mijlocii și mari din diverse industrii, contribuind la eficientizarea demersurilor strategice și la transformarea sustenabilă a organizațiilor.

Ai acces la o comunitate de consultanți experimentați, beneficiezi de networking, schimb de know-how și posibilități de colaborare în proiecte multidisciplinare. În același timp, îți crești vizibilitatea în fața antreprenorilor, executivilor și companiilor care caută servicii integrate de consultanță și poți intra în proiecte directe cu ei.

A face parte din comunitatea Business Advisory Romania înseamnă să aparții unui spațiu valoros, construit pe încredere, expertiză și colaborare reală. Nu așteptăm schimbarea, ci o creăm împreună. Apartenența la BAR te inspiră să contribui, să te implici și să generezi rezultate reale, atât pentru tine ca profesionist, cât și pentru consultanții și mediul de afaceri cu care interacționezi.

Membrii BAR sunt profesioniști cu experiență relevantă în consultanță, care împărtășesc aceleași valori: integritate, excelență și colaborare. Aderarea se face cu recomandarea a cel puțin doi membri și în urma unui interviu/discuție cu un reprezentant al boardului.

Experiența noastră în domenii de activitate relevante pentru mediul de business ne-a arătat că una dintre cele mai importante provocări pentru antreprenori sau executivii de top este integrarea unor expertize, respectiv a unor experți care să vină cu soluții consolidate pe diferitele paliere strategice și operaționale.

Astfel, considerăm că menirea asocierii/ asociației noastre (BAR) este să rezolve cu succes ecuația strategică pe care o au pe masă businessurile din România, dar și din afara țării, astfel încât companiile mici, mijlocii sau mari, indiferent de domeniul de activitate sau vechimea în piață, să aibă opțiuni integrate, accesibile și coerente de eficientizare a demersului strategic.

Companiile care colaborează cu Business Advisory Romania beneficiază de acces la expertiză integrată, una dintre cele mai importante nevoi ale antreprenorilor și executivilor fiind coordonarea eficientă a specialiștilor din domenii diverse, strategice și/sau operaționale.

BAR facilitează această integrare, asigurând accesul la comunitatea de consultanți care au competențe complementare și lucrează împreună pentru a livra soluții coerente. Astfel, organizațiile – indiferent de dimensiune, industrie sau fază în evoluție – au acces la soluții de consultanță integrate, aliniate obiectivelor urmărite, precum și la networking și resurse educaționale mereu actualizate.

Poți completa formularul de contact de pe site și îți vom răspunde în cel mai scurt timp.